8 Martie de ciocolată Venchi

Prinţesa şi prinţul ei

A fost o seară magică de ciocolată pregătită cu mult drag de Prinţesa Polonic pentru femei frumoase din viaţa sa. 8 a fost şi numărul deserturilor şi ora la care ne-am întâlnit. Au fost 3 de 8 şi-au rămas multe amintiri dulci!

tort cu ciocolată, nuci şi migdale

 

 

Andreea Berecleanu şi Prinţesa Polonic

Trufe de ciocolată cu migdale şi rom

Crina Abrudan, Prinţesa Polonic şi Ana Maria Ioniţă

Mini brioşe cu ciocolată

Mai multe fotografii găsiţi pe pagina de Facebook a Prinţesei Polonic, iar delicioasele reţete, în curând pe www.printesapolonic.ro!

Nunta în cer

Paşte în Bucovina, 2011

În faţa căsuţei mici, de lut, în care şi-au dus viaţa curată, pe o bancă acoperită cu scoarţă de sărbătoare, ţesută de mâinile harnice ale bunicii, ne-am aşezat toţi patru şi cu oiţa care-a scăpat de ziua Paştelui, cinci. E una dintre cele mai frumoase amintiri cu bunica Adriana şi moşul Vasile care acum o săptămână s-au revăzut în cer. Bunica a plecat în mai, iar moşul chiar în ziua nunţii lor de pe pământ, nouă luni mai târziu. Ştiu că pe 5 februarie a fost nuntă în cer, chiar dacă au curs râuri de lacrimi pe pământ.

Definiţia

E una dintre definiţiile iubirii noastre. Sunt multe. El spune că iubirea e şi atunci când Ancuţa face cartofi prăjiţi în miezul nopţii pentru pofticiosul de Ştefan. Cercetătorii britanici spun însă că iubirea ar fi o boală. Una psihică. Eu sper să nu-i găsească leac şi cel puţin în cazul nostru să fie o boală incurabilă care se răspândeşte încet-încet în fiecare celulă a corpului.

Fără rămas bun

O ultimă întâlnire pe această lume. Au trecut 9 luni de atunci. N-am ştiut şi nici n-am simţit că va fi ultima îmbrăţişare. Se întâmpla, e adevărat, undeva, pe un pat de spital. Am condus 450 de kilometri cu ochii în lacrimi doar să o strâng la piept. I-am cumpărat flori roşii la ghiveci şi i-am spus că o iubesc mult, că e puternică şi o să se facă bine. M-a condus până la ieşire, mi-a zâmbit, mi-a făcut cu mâna. E ultima imagine pe care o rememorez la nesfârşit încercând să înţeleg la ce se gândea bunica. Ştia? Simţea că se apropie sfârşitul? A încecat să-mi spună asta, dar eu n-am vrut să cred şi-mi pare rău, atât de rău că nu am apucat să-mi iau rămas bun şi să-i spun că atunci când se va naşte, o strănepoată va purta numele ei.

Mi-e dor

Mi-e dor să scriu cum îmi era dor de îmbrăţişarea mamei după vacanţele de vară petrecute la bunici. Mi-e dor să scriu cum o făceam odată, fără subiect, numai cu predicat, despre lucruri banale, mărunte, fără importanţă care pe mine au puterea să mă facă fericită. Mi-e dor de spaţiul ăsta virtual cum mi-e dor de cuptorul cu lemne al bunicii pe care mă ghemuiam cuminte să ascult crivăţul. Mi-e dor să am sentimentul că înţeleg perfect viaţa şi rostul ei, în timp ce scriu nişte rânduri simple dar sincere şi izvorâte din cele mai puternice trăiri. Mi-e dor să vă scriu despre miracole camuflate în lucruri mici, mi-e dor să o fac pe înţeleapta... Mi-e pur şi simplu dor! De aceea pentru  mine  astăzi, 1 februarie 2013, este un nou început!

Lumină pentru Gabriela

Un chip de mamă senină şi blândă. E Gabriela. Nu o cunosc dar am cunoscut cândva durerea celor doi fii ai săi care-şi privesc bolnavă şi neputincioasă mama. Tata a fost însă norocos iar eu o răsfăţată a sorţii. El a primit o viaţă nouă de la Dumnezeu iar eu bucuria de a asista la renaşterea sa. Am primit rugămintea de a scrie câteva rânduri, s-o putem ajuta cât mai mulţi pe Gabriela. Rugămintea vine de la unul dintre fiii pe care mama bolnavă nici nu poate să-i mai vadă. Are o tumoare cerebrală care i-a furat şi vederea şi aproape toată speranţa. E nevoie de o sumă mare ca să poată fi operată, să-şi vadă din nou copiii crescând. E atât de trist şi nedrept ca viaţa ei, nepreţuită, să atârne de o sumă care pentru mulţi nici nu e mare lucru... Însă nu la ei e speranţa, ci la voi, oameni simpli. Puteţi dona 5 euro apelând din reţeaua Romtelecom numărul 0900 900 200 sau puteţi dona orice sumă online accesând blogul

http://www.gabrielatudorache.blogspot.com/p/cum-poti-ajuta.html

În Săptămâna Mare, daţi-i lumină Gabrielei!

Cu primăvara în buzunare

Ne-am împrietenit pe malurile Bosforului şi am adus-o acasă ascunsă în buzunare să nu aibă probleme la controlul vamal. Alerga frumoasă şi senină jucându-se cu pescăruşii şi i-am propus să o iau cu mine, să-i dau libertate deplină în pieţe, în parcuri şi chiar în şifonier. Dar n-a plecat de tot. E şi aici, e şi acolo în florile de iasomie, în migdale şi smochine, în rodii şi condimente pestriţe, e în zâmbetul vânzătorului de arome, pe mustăţile pisicilor şi aripile pescăruşilor.