Stiu ca sunt o norocosa! Mi s-a mai spus si simt asta aproape in fiecare zi. Ziua aceea a fost insa cu totul speciala... Urma sa-i adresez insusi Maestrului cateva intrebari...un interviu, primul, si cel mai frumos de pana acum. S-a intamplat cu mai bine de 7 ani in urma, cu doar cateva zile inainte ca Maestrul Ion Irimescu sa ajunga la granita unui veac.
Cateva franturi din emotia de atunci a omului mic care incerca sa faca lucruri mari...eu, in urma cu 7 ani, 8 luni si 2 zile:
"...l-am zarit pe batranelul simpatic asezat comod intr-un fotoliu, ascultand muzica clasica. Cu zambetul pe buze a spus: "sa intre tinerii intai!" si am intrat in salonul decupat parca dintr-un film de epoca. (...) Timpul l-a uitat pe Maestru in atelierele sale fauritoare de arta asa cum si Maestrul l-a uitat pe el: "Nu stiu cand au trecut 100 de ani...un secol de viata!" (...) Spiritul sau era in dimineata aceea al unui copil bucuros ca are cu cine sa se joace. Era pentru prima data cand regretam ca nu-mi cunoscusem strabunicii. (...)
- Odata a venit la mine cineva cu o fotografie sa-i fac un portret. Am stat un an si ceva incercand sa-i surprind caracterul, dar n-am reusit...asta inseamna ca nu prea avea caracter! (...) M-am cam luat cu treburile si am uitat ca anii trec. Niciodata n-am banuit ca voi ajunge la 100 de ani, sa mai fac si glume, sa ma mai uit si dupa fete frumoase, inspiratoarele noastre, sa mai merg pe jos...n-am banuit! (...)
Pe mana dreapta, plamaditoare de arta, Maestrul poarta si acum o verigheta..."Sotia n-a putut naste. Mi-ar fi placut sa ma vad intr-un copil." Am simtit atunci dorinta arzatoare a Maestrului. N-a avut niciodata copii, insa, dintre toti artistii plastici romani, el este sculptorul cu cel mai mare numar de lucrari avand ca tema maternitatea... "Nu stiam" mi-a raspuns Maestrul zambind...si l-am lasat asezat comod intr-un fotoliu, ascultand muzica clasica."
cate amintiri despre orasul natal mi-ai starnit cu maestrul ion irimescu. am trait de mic copil cu operele sale. invatatoarea obisnuia sa ne duca sa ii vizitam operele. desi eram copil si nu intelegeam prea multe la acea vreme, ramasesem uimit de generozitatea unui om care a donat operele sale, sufletul sau, semenilor sai. si-a dedicat viata artei si a trait prin arta. cred cateodata ca simtit lipsa unui copil in viata sa, dar atunci poate ca mostenirea sa ar fi fost mai saraca, pentru ca energia sa nu ar fi fost focalizata doar catre arta, si mai ales a putut sa ne iubeasca pe toti ca pe copii sai. dumnezeu sa te odihneasca in pace maestre...
RăspundețiȘtergereYour name
RăspundețiȘtergereI write your name on every empty wall
Untill they all know who you've been,
Untill the last of hopes will die and fall
Just like a background in this borrowed scene.
I write your name as my obsessive bless,
We're in a story never to begin,
But like a tragic comedy of chess,
Without my queen is nothing I can win.
I call your name just to feel next to you,
But all the sounds are bleeding from within.
I'm next to you, my univers-tabu,
And hope's a planet caught in final speen.
A.B.
Iti doresc o zi frumoasa ca tine...
poate se pricepea sa faca si o oglinda fermecata pe care sa o intrebi cine e mai frumoasa decat mine oare... in mana carei vrajitoare ar fi putut sa ajunga!!??
RăspundețiȘtergeretu frumoasa nu mai postezi nimic?
RăspundețiȘtergere